Alb si negru

Am putut observa cat de ciudata poate fi Romania. La numai cativa kilometri distanta una de cealalta, doua zone pot fi extreme de diferite, incat ai avea impresia ca esti in doua orase, poate chiar tari separate. De la saracie si hotie la exuberanta este doar un pas. Un pas de urias, ca sa fiu mai exacta. Am pornit din Piata Unirii cu autobuzul 385 spre Marriot, faimosul hotel de lux din Bucuresti. Am coborat in fata acestuia. O cladire mareata era in fata mea. Am observat la intrarea in hotel patru valeti de parcare. Erau imbracati in uniforme, exact cum vedem in filmele americane. Mi-a fost teama sa intru in hotel. Aveam tendinta sa le cer voie valetilor. Tocmai ajunsese o masina straina, un Mercedes mare, negru, din care au coborat un domn la costum si o doamna cu haina de blana alaturi de copilul ei. Barbatul i-a oferit unuia din valeti o bancnota de 200 lei. Baietelul sau aveau adidasi Nike. M-am uitat in jos si mi-am observat adidasii. Erau murdari. Aveam o geaca sport si blugi. Oare aveam voie sa intru in hotel? Am pasit timid in hol. Simteam ca valetii de la intrare ma urmaresc si in cateva secunde ma vor da afara. Vocea din interior, de om simplu, imi spunea ca n-am ce cauta acolo. Asa ca am iesit din nou afara, unde am revazut valetii americanizati. Aveam impresia ca pana si niste simpli valeti sunt cu mult deasupra mea. M-am hotarat sa ignor tot personalul hotelului si sa-mi continui drumul.

La intrare, erau doua panouri informative si cateva indicatoare. L-am urmat pe cel care arata spre stanga, pe care scria cu litere aurii “toilet”. Am mers pe un coridor lung, pana cand am vazut usa pe care o cautam. Am deschis-o. Se simtea un miros puternic de lamaie si levantica. Gresia si faianta erau asortate, in culori neutre. In cabina pentru femei erau doua oglinzi cat jumatate din perete si trei chiuvete negre. Nu mai vazusem pana atunci chiuvete negre. Am luat cateva servetele, le-am umezit si am inceput sa-mi sterg adidasii. La un moment dat, a intrat o doamna care m-a privit ciudat si a intrat intr-una din cabine. Am aruncat servetelele la cos si am iesit repede. Am ajuns din nou in holul de la intrarea in hotel. In fata mea era receptia, cu alti doi angajati imbracati in acelasi tip de uniforma cu butoni. Din nou, mi-a fost rusine sa-mi continui drumul. Am incercat sa par sigura pe mine. Am urcat pe scari. Pe jos era un covor rosu incredibil de moale. Simteam ca ma cufund in el. La primul etaj era zona copiilor. Zic asta deoarece pe hol era o puzderie de copii care se alergau si se aruncau pe covorul rosu si moale. In partile laterale, cateva restaurante cu specific. Am putut observa cateva persoane care erau asezate la mese, imbracate relativ elegant. Am dat de un alt birou de receptie, cu alti angajati purtand uniforma specifica. Am coborat din nou la parter. In aripa dreapta erau magazine de lux. Mihai Albu, Lacoste, , Azzaro, Azzara si coaforul Gett`s. Am urcat pe alte scari care duceau catre un restaurant cu tema sportiva. Pe holul dinaintea restaurantului, erau multe tablouri cu diferite echipe , tricouri de fotbalisti semnate de jucatori si alte obiecte sportive. N-am indraznit sa intru. O mama isi batea copilul, asa ca am plecat. Am decis ca am vazut suficient din acel mic orasel de lux.

Am luat din nou autobuzul, apoi tramvaiul. Am ajuns in zona Zetari. La doar 30 de minute distanta, am pasit in alta lume. A fost nevoie de un simplu mijloc de transport suprateran pentru a intra in alta zona complet diferita de ce vazusem mai devreme. La iesirea din tramvai, erau trei indivizi de etnie rroma, ca sa nu-i numesc tigani. Mi-am amintit de valetii de la Marriot. Probabil acestia erau valetii de Zetari. Mi-am mutat geanta in fata, mi-am bagat mainile in buzunar strangandu-mi telefonul si am mers mai departe. La fel ca si la Marriot, ma simteam urmarita. Diferenta era ca de data aceasta ma simteam in nesiguranta. Am mers pe strada principala, neavand curaj s-o iau pe stradutele cvasiparalele. Pe o parte si pe cealalta erau case facute din chirpici si ciment, construite modest. De fapt, erau mai mult darapanate decat construite. Din loc in loc, se putea zari cate o antena Digi TV. Am vazut si un magazin mixt si o alimentara. La coltul unei strazi, era si un magazin de piese auto, de cativa metri patrati. In locul covorului moale, am gasit niste strazi pline de gropi si de zapada topita, hartii aruncate pe jos, tomberoane rasturnate. Mirosul de lamiae si levantica afost inlocuit cu mirosul de banana stricata si oua clocite. In curtile oamenilor vedeam si bai. Nu credeam ca in Bucuresti, capitala europeana, inca se mai gasesc bai in curte. Am dedus ca in zona respectiva nu exista canalizare. Pe o straduta,un barbat mic de statura,imbracat cu o geaca de fas portocalie cu emblema unui partid politic, isi cara pe umar o butelie. Deci nici conducta de gaze nu exista acolo. Ce sa mai spun de Mihai Albu? Singurul magazin de haine pe care l-am vazut a fost unul pe vitrina caruia scria mare: Promotie! Orice produs la 10 RON!

In schimb, exista si zona copiilor. Am gasit un fel de parc, foarte mic, in care erau doua bancute si o groapa cu nisip. Cinci copii se tavaleau bucurosi in acea groapa, exact precum copiii de la Marriot in covorul rosu. Mi s-a parut trist. Plusul covorului rosu a fost inlocuit cu particule de praf, iar acesti copii n-aveau nicio vina. Adidasii Nike din picioarele baietelului de la Marriot faceau cat toate hainele de pe toti copiii din parculet la un loc.

Albul si negru. Marriot alb, Zetari negru. La Marriot am gasit oameni de culoare alba, in Zetari oameni inchisi la ten. Poate din cauza mizeriei, poate din cauza etniei. La Marriot, podeaua era acoperita cu marmura alba. In Zetari, asfaltul era acoperit cu smoala si gaurit de vreme. La Marriot, era magazinul lui Mihai Albu, in Zetari se vindeau telefoane “la negru”. O contradictie imensa intre cele doua zone. Sunt ca doua orase aflate unul in Nord, celalalt in Sud. Singurul lucru comun este veselia copiilor. Acei copii din Zetari care se bucurau de groapa lor cu nisip, pentru ca era a lor. Singura lor bucuria era aceea de a se juca, din nou, in groapa cu nisip. Pentru ei nu conta faptul ca nu se tavaleau in covor de plus, ci conta faptul ca traiesc si inca se mai pot bucura de viata. Bancnota de 200 lei primita de valetul de la parcare putea sa insemne mancarea pe o saptamana pentru doi copii. Am plecat si din Zetari. Nici stalpul din statie nu se mai tinea bine. Am ajuns din nou in Piata Unirii. Parca revenisem la normal. Am scapat de miliardarii de la Marriot si de rusinea pe care am suportat-o acolo. Am scapat si de frica de a nu fi pradata, atunci cand am fost in Zetari. Am scapat.

Alb sau negru? As alege gri. Luxul exagerat dauneaza grav personalitatii si saracia crunta dauneaza grav sanatatii.